Search

De la pasiune la business

o afacere de familie

 

 

1999

2001

2002

2003

2006

2017

 

După căderea comunismului în România s-a deschis oportunitatea dezvoltării afacerilor personale. Fără pregătire de management, fără cunoștințe economice, fără modele de afaceri, fără internet sau alte surse de informare, doar din pasiune pentru tehnologie, împreună cu sora mea Camelia Pop, am înființat Compania Redatronic Serv SRL cu profilul: ,,Reparare și vânzare tehnică de calcul”. Operativitatea și calitatea serviciilor către clienți erau și au rămas pentru noi caracteristicile principale în vederea dezvoltării afacerii. Pe parcursul celor de 25 de ani de existență, compania a crescut diversificându-ne activitatea prin materializarea oportunităților apărute pe parcurs. Astfel, s-a dezvoltat departamentul specializat în copiatoare.

 

Prin anul 2006, din dorința de a oferi ceva diferit și spectaculos clienților noștri, am inițiat instalarea unor soluții de case inteligente când încă nu mulți știau ce înseamnă acest lucru. Astfel s-a înființat divizia de automatizări cu soluții tehnice și lucrări în instalatii electrice și termice.
Împreună cu colegii noștri cu implicare și competențe profesionale de cel mai înalt nivel, față de care întotdeauna am avut respect și admirație deosebite, suntem în măsură să vă oferim:

 

1. Echipamente IT și birotică – vânzare, service și mentenanță:

 

  • PC-uri, Laptopuri, Servere, Imprimante
  • Copiatoare color și alb-negru pentru orice nevoi
  • Servicii de securitate a infrastructurii IT.

 

2. Proiectare, livrare de materiale și execuție :

 

  • Soluții de curenți slabi: cablări rețele structurate Voce-Date pe Cu sau Fibră optică
  • Securitate și soluții: Control acces, Supraveghere video, detecție și alarmare la incendiu și efracție
  • Soluții de eficientizare energetică în instalațiile de încălzire și răcire a spațiilor rezidențiale și industriale
  • Automatizări ale proceselor termice și tehnologice
  • Case Inteligente – control total automatizat cu monitorizare și comenzi de la distanță
  • Instalații electrice.

 

3. Soluții pentru Management SPA și vestiare, parcuri de recreere.

 

4. Pompe de căldură Sol – Apă, Aer – Apă.

 

Toate activitățile enumerate mai sus sunt realizate cu un număr mediu anual de 22 de angajați și generează o cifră de afaceri de 1,5 – 2 milioane de Euro în fiecare an.
Ne dorim ca afacerea noastră pornită doar din pasiune, să rămână una de referință în domeniu pentru Țară și cu ajutorul copiilor noștri, care acum se bucură de toate mijloacele necesare – școli specializate, internet si informații, modele de referință, etc… să crească și să devină cunoscută și pe plan extern.

 

Dorel Vultur